Cristi Dulca s-a declarat extrem de mulțumit că a debutat cu dreptul pe banca tehnică a vasluienilor.
Tehnicianul grupării patronate de Adrian Porumboiu și-a felicitat elevii pentru că au reușit să treacă peste eșecul de la Buzău și a recunoscut că meritele pentru această victorie îi aparțin și fostului antrenor, Viorel Moldovan.
"Sunt fericit pentru acest rezultat! A fost un meci extrem de greu, însă azi am demonstrat că avem caracter! Suntem o echipă care știe să lupte la greu și am demonstrat că am depășit momentul de la Buzău. Îmi felicit jucătorii pentru dăruire! Echipa a demonstrat că este o familie, exact ce le-am cerut înainte de meci. Am preluat echipa din mers, meritele sunt și ale lui Moldovan", a declarat Cristi Dulca la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER